joi, 31 ianuarie 2013

31 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Relatia este o oglinda
   Cunoasterea de sine nu se conformeaza nici unei formule. Poti merge la un psiholog sau la un psihanalist pentru a afla mai multe despre tine, dar asta nu este cunoastere de sine. Cunoasterea de sine vine in fiinta atunci cand suntem constienti de noi insine in relatie, care ne arata ceea ce suntem in fiecare moment, clipa de clipa. Relatia este o oglinda in care ne vedem asa cum suntem in realitate. Dar cei mai multi dintre noi sunt incapabili de a se vedea pe ei insisi asa cum sunt in relatie, deoarece imediat incep sa condamne sau sa justifice ceea ce vad. Judecam, evaluam, comparam, negam sau acceptam, insa niciodata nu observam realitatea prezenta si pentru majoritatea oamenilor, acesta pare a fi cel mai dificil lucru de facut; insa doar acesta este singurul inceput pentru cunoasterea de sine. Daca cineva este capabil a se vedea pe sine in aceasta extraordinara oglinda a relatiei, pe care sa nu o denatureze, daca poate doar privi in aceasta oglinda cu toata atentia si vazand efectiv ceea ce este, fiind constient de realitate, fara condamnare, fara judecata, fara evaluare – si face asta sincer, cu interes – atunci va descoperi ca mintea se poate elibera pe sine de toate conditionarile; si doar apoi mintea este libera pentru a descoperi ce este dincolo de domeniul gandirii. Pana la urma, totusi, invatand chiar si foarte putin, mintea este constient sau inconstient limitata, conditionata, si orice extindere sau largire a acestei conditionari, este inca in domeniul gandirii. Deci, libertatea este ceva cu totul diferit.

miercuri, 30 ianuarie 2013

30 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Cunoaste-te pe tine
   Gandirea corecta vine prin cunoasterea de sine. Fara intelegerea de sine, nu ai nici o baza de gandire; fara cunoasterea de sine gandirea ta nu este corecta, nu reflecta adevarul.
    Tu si lumea nu sunteti doua entitati diferite, cu probleme separate. Puteti fi rezultatul anumitor tendinte, a influentelor de mediu, dar fundamental nu sunteti diferiti de ceilalti. Launtric suntem foarte asemanatori, toti suntem condusi de lacomie, rea vointa, frica, ambitie si asa mai departe. Credintele noastre, sperantele, aspiratiile au o baza comuna. Suntem una, suntem umanitatea, desi frontierele artificiale ale economiei si politicii aduc prejudecati, separare, divizare intre voi. Daca ucizi pe cineva, te distrugi pe tine. Sunteti centrul unui intreg si fara intelegerea de sine, nu poti intelege realitatea.
    Noi avem cunoasterea intelectuala a acestei unitati, dar ne pastram cunoasterea si sentimentele in locuri separate, in compartimente diferite, si prin urmare, niciodata nu experimentam extraordinara unitate a fiintei umane.

marți, 29 ianuarie 2013

29 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Vidul creator
   Poti asculta nu doar cum solul primeste semintele, si sa vezi daca mintea poate fi libera, goala? Ea poate fi goala doar prin intelegerea tuturor proiectiilor proprii, a activitatilor sale, nu cu intreruperi, ci zi de zi, clipa de clipa. Atunci veti gasi raspunsul, atunci veti vedea ca schimbarea vine fara a o urmari, a cauta s-o realizezi, ca starea de vid creator nu este ceva care trebuie cultivat – este acolo, vine misterios, fara nici o invitatie, si doar in aceasta stare exista posibilitatea reinnoirii, a unei revolutii creatoare.


luni, 28 ianuarie 2013

28 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Cunoasterea de sine
   Fara cunoasterea de sine, orice ai face, nu poate exista starea de meditatie. Prin cunoastere de sine ma refer la a cunoaste fiecare gand, fiecare stare de spirit, fiecare cuvant, fiecare sentiment; cunoasterea activitatii mintii tale – nu cunoasterea Sinelui Suprem, marele sine; nu exista asa ceva; Sinele superior, Atman este inca in domeniul gandirii. Gandirea este rezultatul conditionarilor voastre, gandul este raspunsul memoriei voastre – ancestrala sau imediata. Si doar a incerca sa meditezi, fara a te stabili mai intai profund si irevocabil in virtutea care vine prin cunoastere de sine, este ceva inselator si absolut inutil.
    Va rog, este foarte important pentru cei seriosi sa inteleaga acest lucru. Pentru ca daca nu poti face asta, meditatia este separata de viata reala, efectiva, este inafara ei – atat de mult inafara, incat desi poti medita, stand in posturi un timp nelimitat, chiar si tot restul vietii tale, nu vei vedea dincolo de nasul tau. Orice postura ai realiza, orice ai face, nu va avea nici o insemnatate.
    ... Este important sa intelegem ca cunoasterea de sine inseamna doar a fi constienti, fara nici o alegere din partea “EU”-lui care isi are sursa intr-un pachet de amintiri – doar sa fii constient, fara interpretare, doar a observa miscarea mintii. Dar aceasta observare este impiedicata atunci cand exista acumulari prin procesul de observare – ce sa fac, ce sa nu fac, ce sa urmaresc, ce sa nu urmaresc; daca faci asta, pui capat procesului viu al miscarii mintii ca sine. Asta este, trebuie sa observi si sa vezi realitatea, cu adevarat ceea ce este. Daca o vom aborda cu o idee, cu o opinie – cum ar fi: “Eu nu trebuie” sau “Eu trebuie”, care sunt raspunsurile memoriei – atunci miscarea a ceea ce este, a realitatii, este blocata si prin urmare nu exista invatare.

duminică, 27 ianuarie 2013

27 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Mintea linistita, mintea simpla
   Atunci cand suntem constienti de noi insine, nu este intreaga miscare a vietii o modalitate de descoperire a “EU”-lui, a “EGO”-ului, a sinelui? Sinele este un proces foarte complex, care poate fi descoperit doar in relatie, in activitatile noastre zilnice, in modul in care vorbim, in care judecam si condamnam pe altii si pe noi insine. Toate acestea dezvaluie conditionarea gandirii noastre, si nu este important sa fim constienti de acest proces? Si doar prin constientizarea adevarului, a realitatii, clipa de clipa, poate fi descoperit atemporalul, eternul. Fara cunoasterea de sine, eternul nu poate exista. Atunci cand nu exista auto-cunoastere, eternitatea devine un simplu cuvant, un simbol, o speculatie, o dogma, o credinta, o iluzie in care mintea poate evada. Insa, daca incepem sa intelegem “EU”-l in diversele sale activitati, zi de zi, atunci chiar in aceasta intelegere, fara nici un efort, atemporalul, ceea ce este de nedescris, vine in fiinta. Dar atemporalul, eternitatea, nu este o rasplata pentru cunoasterea de sine. Eternitatea nu poate fi cautata, mintea nu o poate dobandi. Ea vine in fiinta atunci cand mintea este linistita; si mintea poate fi linistita doar atunci cand este simpla, atunci cand nu mai stocheaza, cand nu mai inmagazineaza, cand nu mai cantareste, nu condamna si nu judeca. Doar o minte simpla poate intelege realitatea, nu mintea plina de cuvinte, cunostinte, informatii. Mintea care analizeaza, care calculeaza, nu este o minte simpla.

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

26 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Creativitate prin cunoastere de sine
   ...Nu exista nici o metoda pentru cunoasterea de sine. Cautarea unei metode implica invariabil dorinta de a atinge un rezultat si asta este ceea ce cu totii ne dorim. Urmam autoritatea, daca nu cea a unei persoane, atunci a unui sistem, a unei ideologii, deoarece ne dorim un rezultat satisfacator, care sa ne ofere securitate. Nu dorim cu adevarat sa ne intelegem impulsurile si reactiile, intregul proces al gandirii noastre constiente cat si inconstiente; preferam mai degraba sa urmam un sistem care sa ne asigure un rezultat. Insa urmarea unui sistem este invariabil rezultatul dorintei noastre de securitate, de certitudine si rezultatul nu este in mod evident cunoasterea si intelegerea de sine. Atunci cand urmam o metoda, trebuie sa avem o autoritate – un profesor, un guru, un salvator, un maestru – care va garanta ceea ce ne dorim; si cu siguranta nu este o modalitate de cunoastere de sine.
    Autoritatea impiedica cunoasterea de sine, nu-i asa? La adapostul unei autoritati, a unui ghid, temporar puteti avea un sentiment de securitate, un sentiment de bunastare, doar ca asta nu este intelegerea totala a procesului sinelui. Autoritatea, chiar prin natura sa, impiedica deplina constientizare de sine si prin urmare, in cele din urma, distruge libertatea; doar in libertate poate exista creativitate. Doar prin creativitate poate exista cunoasterea de sine.

vineri, 25 ianuarie 2013

25 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Auto-cunoasterea activa
   Fara cunoasterea de sine, experienta naste iluzie; daca exista cunoastere de sine, experienta - care este raspunsul la provocare - nu lasa reziduuri cumulative sub forma de memorie. Cunoasterea de sine este descoperirea dintr-un moment in altul a cailor sinelui, intentiile sale si urmarirea acestora, gandurile si dorintele acestuia. Nu poate exista “experienta ta” si “experienta mea”; chiar termenul de “experienta mea”, indica ignoranta si acceptarea iluziei.

joi, 24 ianuarie 2013

24 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Mintea nelimitata
   Transformarea lumi este adusa prin transformarea de sine deoarece sinele este un produs si o parte a intregii existente umane. Pentru transformarea de sine, cunoasterea de sine este esentiala; fara a cunoaste ceea ce esti, nu exista nici o baza pentru o gandire dreapta si fara cunoasterea de sine nu poate exista transformare. Trebuie sa ne cunoastem asa cum suntem, nu cum am dori sa fim, care este doar un ideal si prin urmare ireal, o fictiune; doar ceea ce este poate fi transformat, nu ceea ce am dori sa fie. Pentru a se auto-cunoaste, cineva are nevoie de o extraordinara vigilenta a mintii, deoarece exista o permanenta transformare, schimbare; si pentru a o urma rapid, mintea nu trebuie sa fie legata de nici o dogma sau de anumite convingeri sau  modele particulare de actiune. Daca vrei sa urmezi ceva, nu este bine sa fii limitat. Pentru a te auto-cunoaste trebuie sa existe constientizare, o vigilenta a mintii in care exista libertatea fata de toate credintele, de toate idealizarile, deoarece credintele si idealurile dau numai o culoare pervertind perceptia adevarata. Daca doresti sa cunosti ceea ce esti, nu-ti poti imagina sau crede ceea ce nu esti. Daca sunt lacom, invidios, violent, avand doar idealuri de non-violenta, non-lacomie, acestea nu au nici o valoare... Intelegerea a ceea ce suntem, orice am fi – urat sau frumos, rai, rautaciosi – intelegerea a ceea ce suntem, fara distorsiuni, este inceputul virtutii. Virtutea este esentiala, deoarece ea confera libertate. 

miercuri, 23 ianuarie 2013

23 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti
   Cunoasterea de sine este un proces
   Deci, pentru a intelege nenumaratele probleme pe care fiecare dintre noi le are, nu este esential sa existe cunoasterea de sine? Si acesta este unul dintre cele mai dificile lucruri, cunoasterea de sine – ceea ce nu implica o izolare, o retragere. In mod evident cunoasterea de sine este esentiala; insa sa te cunosti pe tine nu presupune o retragere din relatie, si ar fi o greseala, cu siguranta, sa crezi ca te poti cunoaste in mod semnificativ, pe deplin, complet, prin izolare, prin excludere, sau mergand la un psiholog sau la un preot; sau ca poti invata cunoasterea de sine dintr-o carte. Cunoasterea de sine este in mod evident un proces, nu un scop in sine, si pentru a te cunoaste trebuie sa fii constient de sine in actiune, care este relatia. Te descoperi, nu in mod izolat, nu in retragere, ci in relatie – in relatie cu societatea, cu sotia, cu sotul, cu fratele tau, cu omul; dar pentru a descoperi modul in care reactionezi, care sunt raspunsurile tale, este necesara o extraordinara vigilenta a mintii, o perceptie patrunzatoare.

marți, 22 ianuarie 2013

22 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti
Ma pot baza pe experienta mea?
   Cei mai multi dintre noi sunt multumiti cu autoritatea pentru ca le ofera o continuitate, o certitudine, sentimentul de a fi protejat. Dar omul care intelege implicatiile profunde ale acestei revolutii psihologice, trebuie sa fie liber de autoritate, nu-i asa ca este necesar? El nu poate avea nici o autoritate fie proprie sau impusa lui de catre cineva. Si este aceasta posibil? Pot eu sa nu ma bazez pe autoritatea propriei mele experiente? Chiar si cand am respins toate expresiile exterioare ale autoritatii – carti, profesori, preoti, biserici, credinte – mai am sentimentul ca cel putin ma pot baza pe propria mea judecata, pe propriile mele experiente, pe analiza mea. Dar ma pot baza pe experienta mea, pe judecata mea, pe analiza mea? Experienta mea este rezultatul conditionarilor mele, precum experienta ta este rezultatul conditionarilor tale, nu-i asa? Poate am fost crescut ca musulman sau ca buddhist, sau hindus si experienta mea va depinde de fundalul meu cultural, economic, social si religios, la fel cum va fi si al tau. Si ma pot baza pe asta? Ma pot baza pentru orientare, pentru speranta, in vederea credintei in propria mea judecata, care din nou este rezultatul unor amintiri acumulate, a experientelor conditionate de trecut, regasite in prezent?... Acum, cand eu insumi mi-am pus toate aceste intrebari si sunt constient de aceasta problema, inteleg ca nu poate exista decat o singura stare in care realitatea, innoirea pot veni in fiinta, determinand o revolutie. Aceasta stare este atunci cand mintea este complet goala de trecut, atunci cand nu exista nici un analizator, nici o experienta, nici o judecata, nici o autoritate de nici o natura.

luni, 21 ianuarie 2013

21 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti
Autoritatea corupe atat liderul 
cat si pe cei care il urmeaza
   Cunoasterea de sine este dificila, si deoarece majoritatea dintre noi prefera un mod usor, iluzoriu -  autoritatea, care da forma si model vietii noastre. Aceasta autoritate poate fi colectiva, de stat, sau poate fi personala, maestrul, salvatorul, guru-l. Autoritatea de orice natura ar fi este orbitoare, ea da nastere nechibzuintei, si majoritatea dintre noi, considerand ca a gandi este chinuitor, ne incredintam autoritatii. Autoritatea genereaza putere, iar puterea intotdeauna devine centralizata si prin urmare extrem de corupatoare; ea corupe nu doar pe cei insetati de putere ci de asemenea si pe cei care urmeaza aceasta autoritate. Autoritatea cunoasterii si experientei este pervertita, fie ca este incredintata unui maestru, reprezentantilor sai sau preotului. Viata ta este acest conflict aparent fara sfarsit, si asta are importanta si nu modelul  sau liderul. Autoritatea maestrului si a preotului te poarta departe de problema centrala, care este conflictul din interiorul tau.

duminică, 20 ianuarie 2013

20 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

De ce ne conformam?
   De ce acceptam sa ne conformam? Acceptam autoritatea altuia, experientele altuia si apoi ne indoim de acestea; aceasta cautare a autoritatii si dezamagirea datorata urmarii acesteia este un proces dureros, pentru cei mai multi dintre noi. Blamam sau criticam autoritatea odata acceptata: lider, profesor, insa nu ne analizam dorinta noastra pentru autoritate, care ne conduce pe noi la acest comportament. Odata inteleasa aceasta dorinta, vom intelege semnificatia indoielii.

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

19 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Eliberarea de ignoranta, de suferinta
   Ascultam cu speranta si teama; cautam lumina prin altii, dar nu avem pasivitatea alerta necesara pentru a intelege. Daca eliberarea pare a indeplini dorintele noastre, o acceptam; daca nu, ne vom continua cautarea, ceea ce la majoritatea dintre noi este satisfactia la diferite nivele. Nu este important cum sa recunosti pe cineva care este eliberat ci cum sa te intelegi pe tine insuti. Nici o autoritate, aici sau in alta parte nu va poate da cunoasterea de sine; fara cunoasterea de sine nu exista eliberarea de ignoranta, de suferinta.

vineri, 18 ianuarie 2013

18 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Liber de la inceput
   Daca putem intelege constrangerile din spatele dorintelor noastre de a domina sau a fi dominat, atunci ne-am putea elibera de efectele paralizante ale autoritatii. Ne dorim siguranta, ne dorim sa avem dreptate, succes, sa stim; si aceasta dorinta de certitudine, de permanenta, acumuleaza in noi insine autoritatea experientei personale iar in exterior creaza autoritatea societatii, a familiei, a religiei si asa mai departe. Insa doar a ignora autoritatea, a renunta la simbolurile sale exterioare, are foarte putina importanta.
    Sa te rupi dintr-o traditie si sa te conformezi alteia, sa parasesti un lider si sa urmezi altul, este doar un gest superficial. Daca dorim sa fim constienti de intregul proces al autoritatii, daca vrem sa vedem adevarata natura a acesteia, daca dorim sa intelegem si sa transcendem dorinta de securitate, atunci avem nevoie de o perspectiva si o constientizare extinsa pentru a intelege si trebuie sa fim liberi nu la final ci chiar de la inceput.

joi, 17 ianuarie 2013

17 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Mintea limitata este atasata de autoritate
   Deci, problema este: este posibil ca mintea care este atat de conditionata – dusa prin nenumarate secte, religii, prin toate superstitiile si temerile – sa se detaseze singura si astfel sa produca o minte noua? ... Vechea minte, limitata, este in esenta atasata de autoritate. Eu nu folosesc cuvantul autoritate in sensul legalist; ci acest cuvant se refera la autoritatea traditiei, autoritatea cunoasterii, autoritatea ca experienta, autoritatea mijloacelor de securitate si cautarea securitatii exterioare sau interioare, deoarece la urma urmei asta este ceea ce mintea cauta intotdeauna – un loc in care poate fi in siguranta, netulburata. Aceasta autoritate poate fi auto-impunerea unei idei sau a unei asa-numite idei religioase despre Dumnezeu, care nu are nici o realitate pentru o persoana religioasa. O idee nu este realitatea, este o fictiune. Dumnezeu este o fictiune; puteti crede in el dar inca este o fictiune. Dar pentru a-l gasi pe Dumnezeu trebuie sa distrugi complet fictiunea deoarece vechea minte este o minte speriata, ambitioasa, se teme de moarte, de viata si de relatii; si ea intotdeauna in mod constient sau inconstient este in cautarea permanentei, a securitatii.

miercuri, 16 ianuarie 2013

16 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Vitrutea nu are autoritate
   Se poate mintea elibera de autoritate, ceea ce presupune a se elibera de frica, astfel incat sa n-o mai urmeze? Daca da, asta pune capat imitatiei, care te face mecanic. La urma urmei, virtutea, etica, nu este o repetare a ceea ce este bun. In momentul in care aceasta devine ceva mecanic, aceasta inceteaza a mai fi virtute. Vitrutea este ceva care trebuie sa existe in orice moment, la fel ca umilinta. Umilinta nu poate fi cultivata si mintea care nu este umila este incapabila de a invata. Deci, virtutea nu presupune nici o autoritate. Moralitatea sociala nu este deloc moralitate; este imorala pentru ca admite concurenta, lacomia, ambitia si prin urmare societatea incurajeaza imoralitatea. Virtutea este ceva care transcende moralitatea. Fara virtute nu exista ordine, iar ordinea nu se conformeaza unui model, unei formule. Mintea care urmeaza o formula prin auto-disciplina, pentru a realiza virtutea, isi creaza singura probleme de imoralitate.
    O autoritate externa care obiectiveaza mintea, cu exceptia legii, cum ar fi Dumnezeu, morala si asa mai departe, devine distructiva atunci cand mintea incearca sa inteleaga ce este in realitate virtutea. Avem propria autoritate, experienta si cunoastere pe care ne straduim sa le urmam. Cu totii stim ca exista aceasta constanta repetitie, imitatia. Autoritatea psihologica – nu autoritatea legii, politistul care mentine ordinea – autoritatea psihologica pe care fiecare o are, devine distrugatoarea virtutii, deoarece virtutea este ceva care traieste, se misca. Asa cum nu este posibil a cultiva umilinta, asa cum nu este posibil a cultiva iubirea, de asemenea virtutea nu poate fi cultivata, si in asta exista o extraordinara frumusete. Virtutea nu este mecanica, si fara virtute nu exista un fundament pentru o gandire limpede. 

marți, 15 ianuarie 2013

15 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Sa distrugi inseamna a crea
   Pentru a fi liber trebuie sa examinezi autoritatea pentru a distruge piesele intregului schelet al autoritatii, toate aceste lucruri murdare. Si asta necesita energie, energie fizica efectiva si deasemenea este necesara energie psihologica. Dar energia este distrusa, este irosita atunci cand cineva este in conflict... Deci, atunci cand exista intelegerea totala a procesului conflictual, conflictul ia sfarsit si exista o abundenta de energie. Apoi, poti continua distrugerea zidurilor pe care le-ai construit de-a lungul secolelor si care nu au nici un sens.
    Si a distruge inseamna a crea. Noi trebuie sa distrugem, nu cladirile, nu socialul sau sistemul economic – cu acestea avem de-a face zilnic – ci psihologic, apararea constienta si inconstienta, securitatea pe care am construit-o rational in mod individual, adanc, dar superficial. Toate acestea trebuiesc rupte, ramanand fara acest sistem de aparare, deoarece pentru a iubi, pentru a avea afectiune, trebuie sa renunti la orice sistem de aparare. Apoi sa observi si sa intelegi ambitia, autoritatea; si vei observa cand autoritatea este necesara si la ce nivel – autoritatea politistului si nu mai mult. Nu exista nici o autoritate a invatarii, nici o autoritate a cunoasterii, nici o autoritate a competentei, nici o autoritate nu trebuie sa-si asume aceste functii care sa devina statut. Pentru a intelege orice autoritate - a guru-lui, a unui maestru si altele – este necesara o minte foarte ascutita, limpede, nu o minte tulbure, monotona, plictisita. 

luni, 14 ianuarie 2013

14 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Autoritatea impiedica invatarea
   In general noi invatam prin studiu, prin carti, prin experienta sau prin a fi instruiti. Acestea sunt modalitatile obisnuite de invatare. Accesam memoria pentru a hotari ce sa facem sau ce sa nu facem, ce sa gandim sau ce sa nu gandim, cum sa simtim, cum sa reactionam. Prin experienta, prin studiu, prin analiza, prin incercare, prin examinare introspectiva am stocat, am acumulat cunoasterea ca memorie; si apoi memoria raspunde in continuare la provocarile si cerintele din care nu vom invata mai mult. Ceea ce se invata deja exista in memorie sub forma de cunostinte, care vor actiona ori de cate ori va exista o provocare sau ori de cate ori trebuie sa facem ceva.
    Acum, cred ca exista un mod total diferit de a invata si am de gand sa vorbesc putin despre aceasta; dar pentru a intelege si pentru a invata in acest mod diferit trebuie sa fiti complet eliberati de sub tutela autoritatii. Altfel veti fi pur si simplu instruiti si veti repeta ceea ce ati audiat. De aceea, este foarte important sa fie inteleasa natura autoritatii. Autoritatea impiedica invatarea – invatarea care nu este o acumulare de cunostinte ca si memorie. Memoria raspunde intotdeauna prin modele, prin tipare; nu are libertate. Un om impovarat de cunostinte, de reguli si instructiuni, care este influentat de lucrurile pe care le-a invatat, nu este niciodata liber. El poate fi un extraordinar erudit, dar acumularea sa de cunostinte il impiedica a fi liber, si prin urmare este incapabil de a invata.

duminică, 13 ianuarie 2013

13 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Invatarea nu are trecut
   Intelepciunea este ceva ce trebuie descoperit de fiecare si nu este rezultatul cunoasterii. Cunoasterea si intelepciunea nu merg impreuna. Intelepciunea vine atunci cand exista maturitatea cunoasterii de sine. Fara cunoasterea de sine, ordinea nu este posibila si prin urmare nu exista virtute.
    Acum, invatarea despre sine si acumularea cunostintelor despre sine, sunt doua lucruri diferite... Mintea care urmareste dobandirea cunostintelor nu invata niciodata. Ea doar aduna informatii, experienta si cunostinte, si din acest context, a ceea ce a acumulat, traieste, cunoaste, si prin urmare niciodata nu invata cu adevarat, ci intotdeauna cunoaste, dobandeste.
    Invatarea este intotdeauna activa in prezent, ea nu are trecut. In momentul in care afirmi: “Am invatat”, aceasta a devenit deja cunoastere si prin contextul cunostintelor acumulate, interpretezi dar nu poti invata mai departe. Doar mintea care nu urmareste sa dobandeasca, sa acumuleze, ci invata mereu – doar o astfel de minte poate intelege in totalitate aceasta entitate pe care o numim “EU”, Sinele. Trebuie sa cunosc structura sinelui, natura si intreaga semnificatie a acestei entitati, dar nu pot face asta impovarat de cunostintele mele anterioare, de experienta mea anterioara sau cu o minte care este conditionata, deoarece atunci eu nu invat, atunci eu doar interpretez, traduc, privesc cu un ochi care este deja umbrit de trecut. 

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

12 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Invatarea nu este niciodata cumulativa
   Invatarea este ceva si dobandirea cunostintelor este altceva. Invatarea este un proces continuu, nu un proces de adaugare, nu este un proces prin care tu poti acumula si apoi actiona. Cei mai multi acumuleaza cunostinte, memorandu-le ca idei, pastrandu-le ca experienta si de acolo actioneaza. Asta este, actionam din cunoastere – cunoastere tehnologica, cunoastere ca experienta, cunoastere ca traditie, cunoasterea derivata dintr-o anumita tendinta ideologica – vom actiona din acest context al memorarii  cunostintelor, experientei, traditiei. In acest proces nu exista invatare. Invatarea nu este niciodata cumulativa; ea este o miscare constanta. Nu stiu daca v-ati pus vreodata intrebarea: ce este invatarea si ce este dobandirea si acumularea cunostintelor...? Invatarea nu este niciodata cumulativa. Nu puteti stoca invatatura pentru ca apoi sa actionati prin aceasta acumulare. Veti invata tot timpul de-a lungul intregii vieti. Prin urmare, nu exista niciodata un  moment de regres, de deteriorare sau declin.

vineri, 11 ianuarie 2013

11 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Cand este posibila invatarea?
   Functia mintii este de a intreba si a invata. Prin invatare nu ma refer doar la cultivarea memoriei sau la acumularea de cunostinte, ci si la capacitatea de a gandi in mod clar si sanatos, fara iluzii, pentru a porni de la fapte si nu de la credinte si idealuri. Nu exista invatare daca gandirea isi are originea in concluzii. Doar dobandirea de informatii si cunostinte nu este invatare. Invatarea presupune iubirea fata de intelegere si iubirea de a face un lucru pentru el insusi. Invatarea este posibila doar atunci cand nu exista nici o constrangere, de nici un fel. Si constragerea are multe forme, nu-i asa? Exista constrangere prin influenta, prin forme de atasament sau de amenintare, prin incurajare persuasiva, sau prin subtile forme de recompensa.
    Cei mai multi oameni cred ca invatarea este incurajata prin comparatie, dar in realitate nu este asa. Comparatia aduce frustrare si doar incurajeaza invidia care este numita concurenta. Ca si alte forme de persuasiune, compararea impiedica invatarea si genereaza frica. 

joi, 10 ianuarie 2013

10 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Invatarea nu este experienta
   Cuvantul invatare are o mare semnificatie. Exista doua tipuri de invatare. Pentru cei mai multi dintre noi invatarea inseamna acumularea de cunostinte, de experienta, de tehnologie, de abilitati, a unei limbi straine. De asemenea exista invatarea psihologica, invatarea prin experienta, fie experientele imediate ale vietii, care lasa un anumit reziduu al traditiei, al rasei, al societatii. Exista aceste doua tipuri de invatare prin care putem intalni viata: psihologic si fiziologic; abilitate pasiva si abilitate activa. Cu adevarat nu exista nici o linie de demarcatie intre cele doua; acestea se suprapun. Pentru moment noi nu vom lua in considerare abilitatile pe care le invatam prin practica, cunostintele tehnologice pe care le dobandim prin studiu. Ne vom preocupa de invatarea psihologica pe care am dobandit-o de-a lungul secolelor sau am mostenit-o ca traditie, ca si cunostinte, ca experienta. Asta numim invatare, dar ma intreb daca asta este totul. Eu nu vorbesc despre a invata o abilitate, o limba straina, o tehnica, dar ma intreb daca mintea invata vreodata psihologic. Ea a invatat, si cu ceea ce a invatat intalneste provocarile vietii. Intotdeauna exista o interpretare a provocarilor vietii in conformitate cu ceea ce am invatat. Asta este ceea ce facem. Este aceasta invatare? Oare invatarea nu implica ceva nou, ceva ce nu cunosc si trebuie sa invat? Daca eu doar adaug la ceea ce stiu deja, aceasta nu mai este invatare. 

miercuri, 9 ianuarie 2013

09 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Pentru a invata, mintea trebuie sa fie linistita
   Pentru a descoperi ceva nou trebuie sa incepi cu tine insuti; trebuie sa incepi o calatorie pe un drum complet neumblat, in special al cunoasterii, deoarece este foarte usor, prin cunoastere si credinta, a avea experiente, dar aceste experiente sunt doar produse ale auto-proiectiei, si prin urmare cu totul ireale, false. Daca vrei sa descoperi de unul singur ceea ce este nou, acea abordare nu este buna deoarece aduce povara vechiului, in special a cunoasterii – cunoasterea altora, oricat de geniala ar fi. Utilizati cunoasterea ca un mijloc de auto-proiectie, de securitate si doriti sa fiti asigurati ca aveti aceleasi experiente precum Buddha sau Hristos sau X. Dar un om care se auto-protejeaza constant prin cunoastere, evident nu este un cautator al adevarului...
    Pentru a descoperi adevarul nu exista nici o cale... Cand vrei sa gasesti ceva nou, atunci nu trebuie sa experiemntezi nimic, mintea trebuie sa fie foarte linistita, nu-i asa? Daca mintea este aglomerata, plina de fapte, cunostinte, acestea actioneaza ca un impediment in calea noului; dificultatea pentru cei mai multi dintre noi este ca mintea a devenit foarte importanta, dominanta, ca interfereaza in mod constant cu tot ceea ce ar putea fi nou, cu tot ceea ce ar putea exista simultan, cu ceea ce este cunoscut. Astfel, cunoasterea si invatarea sunt obstacole pentru cei care cauta, pentru cei care incearca sa inteleaga ceea ce este atemporal.

marți, 8 ianuarie 2013

08 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Priveste cu intensitate...
   Se pare ca a invata este surprinzator de dificil, dupa cum este si a asculta. Noi nu ascultam de fapt nimic deoarece mintea noastra nu este libera; urechile noastre sunt pline cu lucrurile pe care deja le stim, astfel incat ascultarea devine extrem de dificila. Cred – sau mai degraba aceasta este o regula - a asculta ceva total, cu intensitate, a fi una cu ceea ce asculti, atunci actul ascultarii este un factor eliberator, dar din pacate niciodata nu ascultati asa cum niciodata nu invatati. Pana la urma, vei invata ceva atunci cand iti vei darui intreaga fiinta fata de acel ceva. Cand te vei darui in totalitate matematicii, inveti; dar atunci cand esti intr-o stare de contradictie, atunci cand nu doresti sa inveti, dar esti fortat sa inveti, atunci acesta devine doar un proces de acumulare. A invata este precum ai citi un roman cu nenumarate personaje, aceasta necesitand o atentie deplina, nu o atentie contradictorie. Daca doriti sa invatati despre o frunza – o frunza de primavara sau o frunza de vara – intr-adevar trebuie sa observati simetria si textura sa, calitatile frunzei vii. Exista frumusete, exista putere, vitalitate intr-o singura frunza. Deci, pentru a invata despre funze, flori, nori, apusul de soare sau despre o fiinta umana, trebuie sa le privim cu toata intensitatea. 

luni, 7 ianuarie 2013

07 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Asculta-te pe tine insuti
   Interlocutor: Sunt aici sa te ascult, mi se pare ca inteleg, dar cand sunt departe, eu nu inteleg chiar daca incerc sa aplic ceea ce spui.
      Krishnamurti: Asculta-te pe tine insuti si  nu vorbitorul. Daca tu asculti vorbitorul, el devine liderul tau, calea spre intelegere, ceea ce este o oroare, ceva abominabil, deoarece tu stabilesti o ierarhie a autoritatii deci, ceea ce tu trebuie sa faci aici este sa asculti in tine insuti. Observati imaginea pe care vorbitorul o reda, aceasta este propria voastra imagine, nu a vorbitorului. Daca va observati cu multa claritate pe voi insiva, puteti spune “Bine, ma vad asa cum sunt, dar nu urmaresc sa fac ceva in legatura cu asta.” – si acesta este sfarsitul imaginii. Dar daca spui “Ma vad asa cum sunt, si este necesara o schimbare” – atunci vei incepe sa lucrezi fara intelegerea de sine – asta este cu totul diferit fata de a aplica ceea ce spune vorbitorul. Dar daca, asa dupa cum vorbitorul va spune, va ascultati pe voi insiva, dincolo de aceasta ascultare va exista claritate, va exista sensibilitate; dincolo de aceasta ascultare, mintea devine sanatoasa si puternica. Nemaiascultand cu rezistenta, aceasta devine vie, intensa – si doar o astfel de fiinta umana are posibilitatea de a crea o noua generatie, o noua lume. 

duminică, 6 ianuarie 2013

06 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Asculta fara efort
   Acum asculta-ma; nu face un efort pentru a fi atent, doar asculta; si daca exista adevar in ceea ce auzi vei observa o schimbare remarcabila in tine, o schimbare care nu este premeditata sau dorita, o transformare, o revolutie totala in care adevarul este singurul maestru si nu creatiile mintii tale. Si as putea sugera ca ar trebui sa asculti in acelasi mod totul – nu doar ceea ce spun eu, dar deasemenea ceea ce alti oameni spun, pasarile, fluierul locomotivei, zgomotul masinii cu care mergi. Vei descoperi ca, cu cat asculti mai mult totul, cu atat mai mare este tacerea, linistea; si atunci linistea nu este separata de zgomot. Ea este separata doar atunci cand va impotriviti, atunci cand puneti o bariera intre voi si cei pe care nu doriti sa-i ascultati – aceasta separare are loc doar atunci cand exista o lupta. 

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

05 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Ascultarea aduce libertatea
   Cand faci un efort pentru a asculta, tu asculti?  Nu este o distragere a atentiei efortul, impiedicand ascultarea? Faci un efort atunci cand asculti ceva care iti place?... Nu sunteti constienti de adevar, si nu veti vedea falsitatea atata timp cat mintea va este ocupata in vreun fel cu efortul, cu comparatia, cu justificarea sau condamnarea...
    Ascultarea insasi este un act complet; insusi actul de a asculta aduce propria libertate. Dar sunteti cu adevarat preocupati de a asculta, sau de modificarile si turbulentele interioare? Daca ati asculta, domnule, in sensul de a fi constient de conflictele si contradictiile dumneavoastra, fara a merge spre un anume mod de gandire, probabil toate acestea ar inceta. Vezi tu, noi incercam in mod constant sa fim ceva, sau sa realizam o anumita stare, pentru a accede la un anumit fel de experienta si a evita o alta, astfel incat mintea este vesnic ocupata cu ceva, niciodata nu este calma, linistita pentru a putea asculta zgomotul propriilor lupte si dureri. Fii simplu... si nu incerca sa devii ceva sau sa castigi o anumita experienta.

vineri, 4 ianuarie 2013

04 IANUARIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Ascultarea fara gandire
   Nu stiu daca ati ascultat o pasare. Pentru a asculta ceva este necesar ca mintea sa fie linistita – nu linistea mistica, ci doar linistita. Va spun ceva, si pentru a ma asculta trebuie sa fie liniste, nu sa ai tot felul de idei care bazaie in mintea ta. Cand privesti o floare, te uiti la ea, nu o numesti, nu o clasifici, nu spui ca apartine unei anumite specii – cand faci aceasta, vei inceta sa o mai privesti. Prin urmare vreau sa spun ca acesta este unul dintre cele mai dificile lucruri, a asculta – a asculta un socialist, un comunist, un politician, un capitalist, pe oricine, pe sotia ta, copiii, vecinul tau, pe soferul autobuzului, o pasare – doar a asculta. Aceasta ascultare are loc doar atunci cand ascultati fara nici o idee, fara nici un gand, atunci cand sunteti in contact direct; si fiind in contact veti intelege daca ceea ce se spune este adevarat sau fals; si nu ai de ce discuta despre asta. 

joi, 3 ianuarie 2013

DESPRE IUBIRE


J. KRISHNAMURTI


IUBIREA  FLACĂRĂ  FĂRĂ  FUM




  Iubirea este o flacără fără fum…
 Atunci când există fum, cum poate
 exista o flacără pură? Iubirea nu este
 un lucru al minții; și iubirea este singura 
soluție la problemele noastre.”









                    Cerința de a fi în siguranță în relație, dă naștere în mod inevitabil durerii și fricii. Această căutare a securității este de fapt chemarea insecurității. Ai găsit vreodată securitate în oricare din relațiile tale? Ai găsit? Cei mai mulți dintre noi caută securitatea de a iubi și de a fi iubit, dar există iubire atunci când fiecare dintre noi caută propria securitate, propria cale particulară? Nu suntem iubiți deoarece nu știm cum să iubim.
    Ce este iubirea? Acest cuvânt este atât de încărcat și corupt, încât îmi vine greu să-l folosesc. Toată lumea vorbește despre iubire – în toate ziarele și revistele, în toate discuțiile misionare, tot timpul se discută despre iubire. Îmi iubesc țara, îmi iubesc conducătorul, iubesc o carte, iubesc acel munte, îmi iubesc hobby-ul, îmi iubesc soția, îl iubesc pe Dumnezeu. Este iubirea o idee? Dacă este, ea poate fi cultivată, hranită, prețuită, discutată, răsucită în orice mod doriți. Când spui că îl iubești pe Dumnezeu, ce înseamnă asta? Asta înseamnă că iubești o proiecție a imaginației tale, o proiecție îmbrăcată de tine în anumite forme de respectabilitate, în funcție de ceea ce crezi tu că este nobil și sfânt; deci, a spune că astfel îl iubești pe Dumnezeu, este un absolut nonsens. Când îl venerezi pe Dumnezeu, venerezi imaginea propriei tale proiecții – și asta nu este iubire.
    Deoarece nu putem soluționa ceea ce oamenii numesc iubire, evadăm în abstracțiuni. Iubirea ar putea fi soluția ultimă la toate dificultățile și suferințele omului, deci cum vom reuși să aflăm ce este iubirea? Poate prin definirea ei? Biserica a definit-o într-un fel, societatea în altul și există tot felul de devieri și perversiuni. A adora pe cineva, a te culca cu cineva, a avea un schimb emoțional, a fi în compania cuiva – toate acestea sunt ceea ce noi înțelegem prin iubire. Acesta este standardul, modelul și devine foarte personal, sensual și limitat încât religiile au declarat că iubirea este mult mai mult decât atât. În ceea ce oamenii numesc iubire, ei văd că există plăcerea, competiția, gelozia, dorința de posesiune, de a controla, de a interfera, de a organiza gândirea celuilalt, și cunoscând toată această complexitate ei spun că trebuie să existe o altfel de iubire, divină, frumoasă, imaculată, neatinsă, necoruptă.
    Peste tot în lume așa-numiții sfinți au susținut că a privi o femeie este ceva foarte rău: ei spun că nu te poți apropia de Dumnezeu dacă te complaci în sex, și prin urmare acesta ar trebui înlăturat. Dar prin această negare a sexualității, ei își scot ochii și își taie limba deoarece ei neagă frumusețea întregului pământ. Ei și-au înfometat inimile și mințile; sunt ca niște ființe umane deshidratate care au alungat frumusețea din viața lor deoarece frumusețea este asociată cu o femeie.
    Poate fi împărțită iubirea în sacră și profană, umană și divină sau există doar iubire? Este iubirea unică și nu de mai multe feluri? Dacă spun că “te iubesc”, asta exclude faptul că-i iubesc și pe alții? Este iubirea personală sau impersonală? Morală sau imorală? Familială sau non-familială?  Dacă iubești oamenii poți să-i iubești și în particular? Este sentimentul iubire? Emoția este iubire? Este plăcerea și dorința iubire? Toate aceste întrebări indică, nu-i așa, că avem diverse idei despre iubire,  idei despre ceea ce ar trebui sau nu ar trebui să fie, un model sau un cod dezvoltat de cultura în care trăim.
    Deci, pentru a începe discuția cu privire la ceea ce este iubirea, trebuie mai întâi să renunțăm la idealurile și ideologiile cu privire la ceea ce ar trebui  sau nu ar trebui să fie. A impărți ceva în ceea ce ar trebui să fie și ceea ce este, este calea cea mai înșelătoare de a aborda viața.
    Acum, cum voi afla ce este această flacără pe care o numim iubire – nu cum s-o exprim față de altul, ci ce semnifică ea, în sine? Mai întâi voi respinge tot ceea ce biserica, societatea, ceea ce părinții și prietenii mei, ceea ce orice persoană și orice carte a spus despre asta, deoarece vreau să aflu pentru mine, eu însumi ce este iubirea. Iată o problemă enormă, care implica întreaga omenire, au existat o  mie de  moduri de a o  defini  și eu  însumi sunt prins într-unul sau altul din aceste modele în funcție de ceea ce-mi place sau mă face fericit în prezent  –  așa că ar trebui să am în vedere să-l înțeleg și să mă eliberez mai întâi de propriile mele înclinații și prejudecăți. Sunt confuz, sfâșiat de propriile mele dorințe, așa că îmi spun: mai întâi trebuie să-mi clarific propria mea confuzie. Poate este posibil să descoperim ce este iubirea prin negarea a ceea ce ea nu este.
    Guvernul spune: “Du-te și ucide în numele iubirii tale de țară”. Aceasta este iubire? Religia spune: “Renunță la sex pentru iubirea lui Dumnezeu”. Este aceasta iubire? Este dorința iubire? Nu spune nu. Pentru cei mai mulți dintre noi iubirea este – dorința de plăcere, plăcerea care se obține din simțuri, prin atașament și împlinere sexuală. Eu nu sunt împotriva sexului, dar vezi ce implică acesta. Sexul îți oferă momentan o abandonare totală de sine, apoi revii din nou la turbulențele tale, așa că-ți dorești o repetare, din nou și din nou a acelei stări în care nu există nici o grijă, nici o problemă, nici un “EU”. Spui că-ți iubești soția. În această iubire este implicată plăcerea sexuală, plăcerea de a avea pe cineva care să îngrijească copiii, care să gătească. Tu depinzi de ea; ea ți-a dat trupul ei, emoțiile ei, încurajările ei, sentimentul de securitate și bunăstare. Apoi ea vă părăsește, se plictisește sau pleacă cu altcineva și echilibrul vostru emoțional este distrus, iar această perturbare care nu îți place este numită gelozie. În aceasta  există durere, anxietate, ură și violență. Deci, tu de fapt spui : “Atâta timp cât vei fi a mea, te iubesc, dar în momentul în care nu mai esti, încep să te urăsc. Atâta timp cât mă pot baza pe tine pentru a-mi satisface cerințele mele sexuale  sau de altă  natură, te iubesc, dar  în  momentul în care nu-mi mai dai ceea ce vreau, nu-mi mai placi”. Deci, există un antagonism între voi, o separare, și atunci când vă simțiți separați unul de altul, nu există iubire. Dar dacă poți trăi cu soția ta, fără ca gândirea să creeze toate aceste stări contradictorii, aceste certuri interminabile – atunci poate că vei ști ce este iubirea. Atunci tu ești complet liber și așa este și ea, în timp ce dacă depinzi de ea pentru toate plăcerile, ești un sclav al ei. Deci, atunci când iubești, trebuie să existe libertate, nu doar față de o altă persoană ci și față de tine însuți.
    Aparținând altuia, fiind hrănit psihologic, fiind dependent de altul – în toate aceste situații întotdeauna există anxietate, frică, gelozie, vinovăție, și atâta timp cât există frică, nu exista iubire; o minte frământată de tristețe nu va ști niciodată ce este iubirea; sentimentalismul și emotivitatea nu au nimic de-a face cu iubirea. Și astfel, iubirea nu are nimic de-a face cu plăcerea și dorința.
    Iubirea nu este produsul gândirii, care este trecut. Gândirea nu are posibilitatea de a cultiva iubirea. Iubirea nu poate fi cuprinsă de gelozie, căci gelozia este parte a trecutului. Iubirea este întotdeauna prezentă, activă. Ea nu este niciodată “voi iubi” sau “am iubit”. Daca știi să iubești nu vei urma pe nimeni. Iubirea nu se supune. Atunci când iubești nu există nici respect, nici lipsă de respect.
    Nu stii ce înseamnă cu adevărat să iubești pe cineva – să iubești fără mânie, fără a dori să interferezi cu ceea ce face sau gândește, fără a-l condamna, fără a compara – nu știi ce înseamna asta? Atunci când există iubire, există comparație? Când iubești pe cineva din toată inima ta, cu toată mintea, cu tot corpul, cu toată ființa ta, există comparație? Când vă abandonați complet pe voi înșivă iubirii, nu există un altul.
   Are iubirea responsabilități și obligații, și se va folosi de aceste cuvinte? Când faci ceva din obligație, nu există deloc iubire. În obligație nu există iubire. Structura acestei datorii, a obligației în care este prins omul, îl distruge. Atâta timp cât ești obligat să faci ceva, pentru că este datoria ta, tu nu iubești ceea ce faci. Atunci când există iubire nu există nici o datorie, nici o obligație și nici o responsabilitate.
    Din păcte, cei mai mulți părinți, cred că ei sunt responsabili pentru copiii lor, și simțul lor de responsabilitate se manifestă prin a le spune ce trebuie să facă și ce nu trebuie să facă, ce ar trebui să devină și ce nu ar trebui să devină. Părinții doresc ca proprii lor copii să aibă o poziție sigură în societate. Ceea ce ei numesc responsabilitate este o parte a acestei respectabilități pe care o venerează; și consider că atunci când există respectabilitate nu există ordine, ei sunt interesați doar de a deveni niște mici burghezi. Ei își pregătesc copiii pentru a se potrivi societății care perpetuează războiul, conflictul și brutalitatea. Numiți asta grijă și iubire?
    A avea grijă cu adevărat înseamnă a avea grijă așa cum ați îngriji un copac sau o floare, udând-o, observându-i nevoile, dându-i cel mai bun sol, privind-o cu blândețe și tandrețe – dar atunci când vă pregătiți copiii pentru a se potrivi cerințelor societății, îi pregătiți pentru a fi uciși. Dacă v-ați iubi copiii, nu ar trebui să mai aveți nici un război.
    Când pierzi pe cineva pe care-l iubești, plângi – lacrimile sunt pentru tine sau pentru cel care a murit? Plângi pentru tine sau pentru altul? Ai plâns vreodată pentru altcineva? Ai plâns pentru fiul tau care este ucis în război? Ai plâns, dar acele lacrimi vin din mila față de tine însuți sau ai plâns deoarece o ființă umană a fost ucisă? Dacă ai plâns de autocompătimire, lacrimile tale nu au nici o semnificație, deoarece ești îngrijorat cu privire la tine. Dacă plângeți deoarece ați fost lipsit de cineva în care ați investit o mare afecțiune, nu a fost cu adevărat o mare afecțiune. Când plângi pentru fratele tău care moare, plângi pentru el. Este foarte ușor să plângi pentru tine, deoarece el s-a dus. Aparent plângi pentru că inima ta este atinsă, dar nu este atinsă de el, este atinsă doar de mila de sine și de autocompătimirea care te cuprinde și te face monoton, tern și stupid.
    Atunci când plângi pentru tine, este aceasta iubire – plângând pentru că ești singur, pentru că ai fost părăsit, pentru ca nu mai ești puternic, plângându-ți soarta, mediul social – mereu cu ochii în lacrimi? Daca ai înteles acest lucru, care înseamnă să vii în contact cu acesta în mod direct, cum ai atinge un copac sau un stâlp sau o mână, atunci vei vedea ca durerea este auto-creată, suferința este creată de gândire, și este un rezultat al timpului. În urmă cu trei ani îl aveam pe fratele meu, acum  el este mort, sunt singur, este dureros, nu  este nimeni care  să-mi țină companie și asta îmi umple ochii de lacrimi.
    Poți vedea cum toate acestea se întâmplă în interiorul tău, dacă le urmărești. Poți vedea asta deplin, complet, dintr-o singură privire, nu este necesar un timp de analiză pentru asta. Puteți vedea într-o clipă întreaga structură și natură a acestui lucru mic, inferior, numit “EU”- lacrimile mele, familia mea, neamul meu, credința și religia mea – toata această urâțenie, totul este în tine. Când vezi cu inima nu cu mintea, atunci când vezi totul foarte profund, din inima ta, atunci ai găsit cheia care pune capăt suferinței tale. Suferința și iubirea nu pot merge împreună, dar lumea creștină a idealizat suferința, punând-o pe o cruce și închinându-se acesteia, sugerând faptul că nu poți scăpa de suferință decât prin această singură ușă - și aceasta este întreaga structură de exploatare religioasă a societății.
    Așa că atunci când te întrebi ce este iubirea, este posibil să fii prea speriat pentru a vedea răspunsul. Asta ar putea însemna o revoltă totală; se pot destrăma familii; ai putea descoperi ca nu-ți iubești soția sau soțul și copiii – nu-i așa? – este posibil să dorești să distrugi casa pe care ai construit-o, niciodată nu te vei putea întoarce din nou la templu.
    Dar dacă totuși doriți să aflați, veti vedea că frica nu este iubire, dependența nu este iubire, gelozia nu este iubire, posesivitatea și dominaţia nu sunt iubire, responsabilitatea și datoria nu sunt iubire, mila pentru tine însuți nu este iubire, chinul de a nu fi iubit nu este iubire, iubirea nu este opusul urii, mai mult decât este umilința opusul vanității. Așa că dacă puteți elimina toate acestea, nu prin forță, ci de a le îndepărta precum ploaia spală praful adunat de mai multe zile într-o frunză, atunci probabil vei descoperi această stranie floare după care omul mereu tânjește.
    Dacă nu ai iubire – nu doar mici picături ci din abundență, dacă nu ești plin de aceasta – lumea va merge spre dezastru. Intelectual știi că unitatea omenirii este esențială și că iubirea este singura cale, dar cine te va învăța cum să iubești? Orice autoritate, orice sistem, orice metodă, îți spun cum să iubești? Dacă cineva vă spune ca aceasta nu este iubire, poți spune: voi practica iubirea? Mă voi așeza și zi de zi mă voi gândi la asta, voi practica fiind blând și mă voi strădui să acord atenție celorlalți? Vrei să spui că te poți auto-disciplina pentru a iubi, că îți vei putea exercita voința pentru a iubi? Atunci când îți vei exercita disciplina și voința pentru a iubi, iubirea iese pe fereastră. Prin practicarea unor metode sau sisteme pentru a iubi ai putea deveni extraordinar de inteligent sau cu mai multă amabilitate, vei avea o stare de non-violență, dar toate acestea nu au nimic de-a face cu iubirea.
    În această lume pustiită nu există iubire, deoarece plăcerea și dorința de a juca roluri mărețe, însă fără iubire, în viața ta zilnică, nu au nici un sens. Și nu poți iubi dacă nu există frumusețe. Frumusețea nu este ceva ce vezi – nu este un copac frumos, o imagine frumoasă, o clădire sau o femeie frumoasă. Frumusețea există doar atunci când mintea și inima cunosc ce este iubirea. Fără iubire și acest sentiment de frumusețe nu există virtute, și tu stii foarte bine că prin ceea ce vreți voi să îmbunătățiți societatea, hrana pentru săraci, veți crea doar mai multă nenorocire, pentru că fără iubire există doar urâțenie și sărăcie în inima și mintea voastră. Dar atunci când există iubire și frumusețe, orice ai face este corect; tot ce faci este în ordine. Daca știți cum să iubiți, atunci puteți face ceea ce vă place, deoarece ați rezolvat toate celelalte probleme.
    Deci, ne întrebăm: ne putem deschide mintea față de iubire fară disciplină, fără gândire, fără constrângere, fără nici o carte, profesor sau lider – la fel cum suntem deschiși față de un apus de soare minunat?
    Mi se pare că un lucru este absolut necesar și acesta este pasiunea fără motiv – pasiunea care nu este rezultatul unui angajament sau atașament, pasiunea care nu este poftă. Un om care nu știe ce este pasiunea nu va cunoaște niciodată iubirea deoarece iubirea poate veni în ființă doar atunci când există un total abandon de sine.
    O minte care caută nu este o minte pasionată și singura modalitate de a găsi iubirea este fără a o căuta -  trebuie să ajungi la ea ca un inocent și nu ca un rezultat al unui efort sau a unei experiențe. Astfel, iubirea pe care o vei descoperi este nepieritoare; această iubire este atât personală, cât şi impersonală; este atât unică, cât şi multiplă. Ca o floare al cărui parfum îl putem mirosi sau ignora. Această floare este pentru toată lumea, şi pentru cel care face efortul de a-i inspira parfumul, şi pentru cel care doar o priveşte cu plăcere. Dacă cineva este foarte aproape de ea, în grădină, sau foarte departe, este aceeaşi floare, deoarece ea este plină de parfum, şi prin urmare îl împarte cu toată lumea.
    Iubirea este ceva nou, proaspăt, viu. Ea nu are nici ieri şi nici mâine. Aceasta este dincolo de turbulenţele gândirii. Doar mintea inocentă cunoaşte ce este iubirea, iar mintea inocentă trăieşte în lume, care nu este inocentă. Găsirea acestui lucru extraordinar pe care omul l-a căutat la nesfârşit prin sacrificiu, prin cult, prin relaţii, prin sex, prin orice formă de durere şi plăcere este posibilă doar atunci când gândirea se întelege pe sine şi ajunge în mod natural la sfârşit. Atunci iubirea nu are opus, atunci iubirea nu are nici un conflict.
    Aţi putea întreba: “Dacă descopăr această iubire, ce se întâmplă cu soţia mea, cu copiii şi familia mea? Ei trebuie să aibă siguranţă”. Puneţi o astfel de întrebare când nu aţi ieşit înafara câmpului gândirii, dincolo de câmpul constiinţei. Atunci când aţi fost înafara acestui câmp, niciodată nu veţi mai pune această întrebare, deoarece atunci veţi şti ce este iubirea, în care nu există gândire şi prin urmare nici timp. Puteţi citi despre asta hipnotizat şi încântat, dar în realitate a merge dincolo de timp şi gândire – ceea ce înseamnă a merge dincolo de suferinţă – înseamnă să fii conştient de faptul că există o dimensiune diferită numită iubire.
    Dar nu ştii cum să ajungi la acest izvor extraordinar – deci ce faci? Dacă nu ştii ce să faci, tu nu faci nimic, nu-i aşa? Absolut nimic. Atunci interior eşti total liniştit, tăcut. Înţelegi ce înseamnă asta? Aceasta înseamnă ca tu să nu cauţi, să nu doreşti, să nu urmăreşti; nu există nici un centru, nimic. Atunci, ceea ce există este iubire.
*******************************


          Întrebare: Ce este iubirea?
     Krishnamurti: Vom descoperi iubirea prin înţelegerea a ceea ce ea nu este. Deoarece iubirea este necunoscutul, cunoaşterea ei trebuie să vină prin negarea a cea ce este cunoscut. Necunoscutul nu poate fi descoperit de o minte care este plină de cunoştinţe. Ceea ce urmează să facem este să descoperim ceea ce este cunoscut, observând ceea ce este cunoscut, doar observând, privind cu detaşare, fără a condamna sau justifica, mintea se eliberează de cunoscut şi atunci vom şti ce este iubirea. Deci, iubirea trebuie abordată prin negarea a ceea ce nu este, nu pe calea afirmaţiei, a definiţiei.
    Ce este iubirea pentru cei mai mulţi dintre noi? Ce înţelegem când spunem că iubim pe cineva? Că posedăm acea persoană. Din această posesivitate apare gelozia, pentru că dacă aş pierde acea persoană m-aş simţi gol, pierdut; de aceea am legalizat posesia, pentru a mă agăţa de el sau de ea. Din această posesivitate apare gelozia, teama şi nenumăratele conflicte. Cu siguranţă această posesivitate nu este iubire, nu-i aşa?
    Evident, iubirea nu este sentiment. A fi sentimental, a fi emoţional, nu este iubire, deoarece sentimentalismul şi emoţia sunt simple senzaţii. O persoană religioasă care plânge pentru Iisus sau Krishna, pentru guru sau pentru altcineva, este doar o persoană sentimentală, emoţională. Acestea se complac în senzaţie, care este un proces al gândirii şi gândirea nu este iubire. Gândirea este rezultatul senzaţiei, deci persoana care este sentimentală, emoţională, nu poate cunoaşte iubirea.
    Din nou, nu suntem noi emoţionali şi sentimentali? Sentimentalismul, emotivitatea, este doar o formă de auto-exprimare, de expansiune a EGO-ului. A fi foarte emotiv, evident nu înseamnă a iubi deoarece o persoană sentimentală poate fi crudă atunci când nu primeşte un răspuns la sentimentele sale sau atunci când acestea nu au nici o finalitate. O persoană emoţională poate instiga la ură, la război la măcel. Un om sentimental care-şi trăieşte credinţa sau religia sa, cu siguranţă nu ştie ce este iubirea.
    Iubirea este iertare? Ce implică iertarea? Tu mă insulţi şi eu am resentimente pe care nu le uit; apoi, fie din obligaţie sau din căinţă, sau pentru că regret, spun “Te iert”. Mai întâi eu reţin şi apoi eu resping. Ce înseamnă asta? Înseamnă că tot EU sunt încă figura centrală. Eu sunt mereu mai important, şi nu cel care presupunem că l-am ierta; eu sunt cel care iartă pe cineva. Atâta timp cât există atitudinea de a ierta, EU sunt important, nu omul care presupunem că m-a insultat.
    Aşa că atunci când am acumulat resentimente şi negăm aceste resentimente numind-o iertare – aceasta nu este iubire. Un om care iubeşte, în mod evident, nu are nici o duşmănie şi este indiferent faţă de sentimente. Simpatia, iertarea, relaţia de posesivitate, gelozia şi teama – toate acestea nu sunt iubire. Toate acestea sunt arbitrate de minte, nu este aşa? Şi atâta timp cât mintea este arbitru, nu există iubire, deoarece mintea nu poate ieşi din limitele posesivităţii, indiferent de forma în care se manifestă. Mintea nu poate decât corupe iubirea, ea nu poate da naştere iubirii, frumuseţii. Puteţi scrie un poem despre iubire, dar acesta nu este iubirea.
    Evident, nu există iubire atunci când nu există respect real, atunci când nu-l respecţi pe celălalt, fie că-ţi este slujitor sau prieten. Nu ai remarcat că nu eşti respectuos, amabil, generos cu servitorii, cu oamenii aşa-numiţi de jos? Aveţi respect pentru cei de sus, pentru şeful tău, pentru miliardari, pentru oamenii cu case luxoase şi titluri, pentru omul care îţi poate da o poziţie mai bună, un loc de muncă mai bun, de la care puteţi obţine ceva. Dar te porţi urât cu cei ce sunt mai jos decât tine, pentru ei ai un limbaj special.
    Prin urmare, atunci când nu există respect, nu există nici iubire; daca nu există îndurare, milă, iertare, nu există nici iubire. Şi cum cei mai mulţi dintre noi se află în această stare, nu avem iubire. Nu suntem nici compătimitori, nici respectuoşi, nici milostivi, nici generoşi. Suntem posesivi, dominaţi de sentimente şi emoţii care se pot transforma foarte uşor în mijloace de a ucide, într-un măcel, sau în cine ştie ce acte nebuneşti sau inconştiente. Ce au toate acestea în comun cu iubirea?
    Poţi cunoaste iubirea doar atunci când toate aceste tendinţe au dispărut, au ajuns la final, numai atunci când nu mai eşti posesiv, doar atunci când nu vei mai fi doar emoţional şi sentimental în devoţiunea ta. O astfel de devoţiune se reduce la implorare, la rugăciune, este o altă formă de a cere. Omul care se roagă, nu cunoaşte adevărata iubire. Atâta timp cât eşti posesiv, cât urmăreşti un scop, un rezultat, prin devotament, prin rugăciune, care se reduce la sentiment şi emoţie, nu există iubire.
    Evident nu există iubire în lipsa respectului. Poţi afirma că eşti respectuos dar respectul tău este doar pentru superiori, este doar un respect care vine din interes sau din frică. Dacă ai simţi cu adevărat respectul, atunci ai fi respectuos, de la cel mai mic şi până la aşa-numitul cel mai înalt; când nu-l aveţi, nu există iubire. Cât de puţini dintre noi sunt generoşi, iertători, compasivi! Sunteţi generoşi doar atunci când urmăriţi un interes, când puteţi primi ceva în schimb.
    Când toate acestea dispar, când toate acestea nu-ţi mai ocupă mintea, când lucrurile minţii nu-ţi umplu inima, atunci vine iubirea. Şi iubirea este singura care poate vindeca şi transforma actuala nebunie şi demenţă din lume, nu sistemele, nici teoriile, fie ele de dreapta sau de stânga. Nu poţi iubi cu adevărat decât atunci când nu mai eşti posesiv, invidios, lacom; când eşti respectuos, când ai înţelegere şi compasiune, când ai consideraţie reală pentru soţia şi copii tăi, pentru apropiaţi şi servitori, pentru toţi oamenii.
    Iubirea nu poate fi gândită, nu poate fi cultivată, nu poate fi practicată. Practica iubirii, a fraternităţii, este încă în domeniul minţii, prin urmare aceasta nu este iubire. Când toate acestea s-au oprit, când au ajuns la final, atunci în fiinţă vine iubirea, atunci vei şti ce înseamnă să iubeşti.
    Atunci iubirea nu este cantitativă ci calitativă. Nu spune “Eu iubesc întreaga lume” decât atunci când ştii cum să iubeşti ceva, când ştii să iubeşti întregul. Dacă noi nu putem iubi pe cineva, iubirea noastră pentru umanitate este fictivă. Iubirea ta nu este pentru unul sau mai mulţi; este doar iubire. Doar atunci când există iubire, toate problemele pot fi rezolvate, şi atunci putem cunoaşte bucuria, fericirea şi extazul.
J.Krishnamurti – “The First and last Freedom”


***********************************************************************************************



DESPRE IUBIRE

Iubirea nu este memorie. Iubirea nu este experiență. Iubirea nu este gândul despre persoana iubită, deoarece este doar gând. Nu poți gândi iubirea. Vă puteți gândi la persoana iubită sau puteți fi devotați guru-lui, soțului, soției, simbolurilor și tradițiilor voastre; dar simbolul, gândul, nu este cu adevărat iubirea. Prin urmare iubirea nu este o experiență.
A iubi înseamnă a experimenta toate lucrurile, dar a experimenta fără iubire înseamnă a trăi în zadar. Iubirea este vulnerabilă, dar a experimenta această vulnerabilitate înseamnă a întări dorința. Dorința nu este iubire și dorința nu poate poseda iubirea. Dorința trece repede și rămâne tristețea. Dorința nu poate fi oprită, a pune capăt dorinței prin voință, prin orice mijloace pe care mintea le poate concepe, duce la decadență și mizerie. Numai iubirea poate îmblânzi dorința, dar iubirea nu aparține minții. Mintea ca observator trebuie să înceteze pentru ca iubirea să existe. Iubirea nu este ceva care poate fi planificat și cultivat, ea nu poate fi dobândită prin sacrificiu sau cult. Nu există nici o metodă de a iubi. Căutarea unui mijloc, a unei metode, vor pune capăt existenței iubirii. Iubirea este recunoscută spontan, a o căuta înseamnă sfârșitul libertății. Numai în libertate există iubirea, dar libertatea nu controlează, nu este posesivă. Iubirea este propria eternitate.
Iubirea care se transformă în durere și ură nu este iubire.
Nu puteți găsi iubirea prin intermediul tehnicii. Puteți avea o senzație, un sentiment printr-o tehnică, însă aceasta nu este iubire. Iubirea este ceva ce nu poate fi afirmat, dobândit prin mass-media, prin tehnici sau propagandă. Iubirea trebuie simțită, trebuie înțeleasă. Dacă doar repeți iubire, iubire, iubire, nu are nici un sens. Veți cunoaște iubirea când mintea este liniștită, când mintea este liberă de condiționările sale, de neliniștile și temerile sale. Și iubirea este adevărata revoluție, care schimbă întregul proces al ființei noastre.
Iubirea nu este ceva ce poate fi obținut prin meditație, prin disciplină sau prin practicarea virtuților. Cultivarea iubirii înseamnă distrugerea ei.
Iubirea nu este atașament. Iubirea nu produce suferință. Iubirea nu cunoaște nici speranța, nici disperarea. Nu se poate cere respectarea iubirii ca parte a sistemului social. Când iubirea nu este prezentă, încep toate chinurile vieții. A poseda și a fi posedat se consideră a fi o formă de iubire.
Iubirea nu poate fi gândită, iubirea nu poate fi cultivată, iubirea nu poate fi practicată. Practica iubirii, practica fraternității este încă în domeniul minții, prin urmare aceasta nu este iubire. Când toate acestea încetează, iubirea vine în ființă, atunci veți ști ce înseamnă să iubești. Atunci iubirea nu este cantitativă ci calitativă.
Iubirea nu este a minții, nu se află în domeniul gândirii, ea nu poate fi căutată, cultivată, prețuită; ea este prezentă atunci când mintea este tăcută și inima este golită de lucrurile minții.
Iubirea nu este o identificare; ea nu este gândul despre iubire. Tu nu gândești nimic despre iubire atunci când ea este prezentă; te gândești la ea când este absentă, atunci când există distanță între tine și obiectul iubirii tale. Atunci când există o comuniune directă, nu există nici un gând, nici o imagine, nici o amintire; dar atunci când această comuniune se întrerupe la orice nivel, începe procesul gândirii și al imaginației.
Atâta timp cât veți fi posesivi, nu veți iubi deloc. Cunoaștem iubirea ca senzație, nu-i așa? Când spunem că iubim, cunoaștem gelozia, frica, cunoaștem anxietatea. Când spui că iubești pe cineva, toate acestea sunt implicate: invidia, dorința de a avea, a poseda, a domina, frica pierderii, și așa mai departe. Pe toate acestea le numim iubire, iar noi nu cunoaștem iubirea fără invidie, fără posesiune, fără teamă, verbalizăm doar acea stare de iubire care este lipsită de teamă și o numim impersonală, pură, divină, sau Dumnezeu știe ce altceva; dar adevărul este că noi suntem geloși, dominatori și posesivi.
Iubirea este diferită de emoție și sentiment. Iubirea nu poate fi adusă în câmpul gândirii, în timp ce sentimentele și emoția pot fi aduse. Iubirea este o flacără fără fum, mereu proaspătă, creativă, plină de bucurie. O astfel de iubire este periculoasă pentru societate, pentru relație.
Iubirea este starea de a fi, și în această stare ”EU”-l, cu identificările sale, cu anxietatea și posesiunile sale, este absent. Nu poate fi iubire atâta timp cât activitățile ”EU”-lui, indiferent dacă inconștient sau conștient, continuă să existe. Acesta este motivul pentru care este important să înțelegem procesul de sine al ”EU”-lui, centrul recunoașterii care este ”EU”.
Când există iubire, nu există nici o datorie. Când vă iubiți soția, împătrășiți totul cu ea – proprietățile, necazurile, anxietatea, bucuria. Nu ești dominant. Tu nu ești bărbat și ea femeie, pentru a o folosi și apoi a o lăsa deoparte, precum o mașină de reproducere pe care ai trecut-o pe numele tău. Atunci când există iubire, cuvântul datorie dispare.
Iubirea presupune o mare libertate – nu a face ceea ce îți place, însă iubirea vine numai atunci când mintea este foarte liniștită, dezinteresată, nu auto-centrată în sine. Acestea nu sunt idealuri. Dacă nu aveți iubire - nu ceea ce vă face să urmați toți zeii de pe pământ, să faceți toate activitățile sociale, politice, să încercați să ajutați săracii, să scrieți cărți, poezii – sunteți o ființă umană moartă. Și fără iubire problemele vor crește, multiplicându-se la nesfârșit. Dar cu iubire, fă ce vrei, nu există nici un risc, nu există nici un conflict. Atunci iubirea este esența virtuții. Iar mintea care nu este în stare de iubire, nu este deloc o minte religioasă. Și doar mintea religioasă este aceea care este eliberată de probleme și care cunoaște frumusețea iubirii și adevărului.