duminică, 28 aprilie 2013

28 APRILIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

Mintea meschină
   O minte pasionată caută, rupe barierele gândirii, nu acceptă nici o tradiție, ea nu este categorică, nu se impune, ea este o minte tânără, pasionată oricând.
        Acum, cum putem avea o astfel de minte? Aceasta pur și simplu trebuie să aibă loc. Evident, o minte măruntă, meschină nu poate funcționa astfel. O minte meschină care încearcă să devină pasionată, doar va reduce totul la propria meschinărie. Aceasta trebuie să se producă, și poate avea loc doar atunci când mintea vede propria sa meschinărie și totuși nu caută să facă ceva cu privire la asta. Mă fac înțeles? Probabil că nu. Dar așa cum am spus mai devreme, orice minte limitată, chiar dacă este nerăbdătoare va rămâne în continuare meschină, și asta este foarte evident. O minte meschină, deși poate merge pe lună, deși poate dobândi tehnică, deși se poate apăra inteligent și argumenta, rămâne în continuare o minte meschină. Așa că atunci când mintea meschină spune: ”Trebuie să am pasiune pentru a face ceva util” în mod evident pasiunea sa va fi foarte meschină, și nu-i va plăcea să se revolte cu privire la nedreptățile meschine sau să se gândească la faptul că întreaga lume este afectată din cauza unor reforme meschine, superficiale, făcute de un nebun cu o minte redusă, meschină. Dacă mintea superficială, meschină vede toate acestea, atunci chiar această percepție este suficientă; și apoi întreaga sa activitate suferă o schimbare. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu