miercuri, 17 aprilie 2013

17 APRILIE


CARTEA VIETII – Meditatii zilnice cu Krishnamurti

A iubi înseamnă a fi cast
   Problema sexului nu este simplă și ea nu poate fi rezolvată la nivel personal. A încerca s-o rezolvi pur biologic este absurd; și o abordare religioasă sau o rezolvare ca și cum ar fi o simplă adaptare fizică a activității glandelor, sau a o învălui cu tabu-uri și a o condamna este total imatur, copilăresc și stupid. Este necesară o inteligență de cel mai înalt nivel. Pentru a ne înțelege, în relația noastră cu cineva, este necesară o mult mai rapidă și subtilă înțelegere decât pentru a înțelege natura. Dar noi căutăm să înțelegem, fără inteligență; dorim o acțiune imediată, o soluție imediată, iar problema devine tot mai importantă... Iubirea nu este gândul; gândurile sunt doar acțiunea eternă a creierului. Iubirea este mai profundă, mult mai profundă, și profunzimea vieții poate fi descoperită doar în iubire. Fără iubire, viața nu are sens, și asta este partea tristă a existenței noastre. Noi îmbătrânim fără a ne maturiza; corpurile noastre devin bătrâne, grase și urâte și noi rămânem nepăsători. Cu toate că citim și vorbim despre asta, niciodată nu am cunoscut parfumul vieții. Simpla lectură și verbalizare indică o totală lipsă de căldură a inimii care îmbogățește viața; și fără această calitate a iubirii poți face ce vrei, te poți alătura unei societăți, propune orice lege, dar nu vei rezolva această problemă. A iubi înseamnă a fi cast. Doar simpla inteligență nu este castitatea. Omul care încearcă să fie cast în gândire este imoral, deoarece el nu iubește. Numai omul care iubește este cast, pur, incoruptibil. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu