CARTEA VIETII – Meditatii zilnice
cu Krishnamurti
Cât timp suntem posesivi nu iubim
Cunoaștem iubirea ca
senzație, nu-i așa? Când spunem că iubim, cunoaștem gelozia, frica, anxietatea.
Când spui că iubești pe cineva aceasta implică: invidia, dorința de a poseda,
dorința de a avea, de a domina, frica de a pierde și așa mai departe. Toate
acestea le numim iubire, iar noi nu cunoaștem iubirea fără frică, fără invidie,
fără posesivitate, verbalizăm doar acea stare de iubire fără frică, o numim
impersonală, ură, divină sau Dumnezeu știe ce altceva; dar realitatea este că
noi suntem geloși, dominanți, posesivi. Noi vom cunoaște starea de iubire numai
atunci când gelozia, invidia, posesivitatea, dominarea au încetat, au ajuns la
final; și atâta timp cât le avem, niciodată nu vom iubi... Când te gândești la
persoana pe care o iubești? Te gândești la ea atunci când este plecată, atunci
când ea este departe, atunci când ea te-a părăsit... Deci, îți este dor de
persoana pe care o iubești doar atunci când ești tulburat, atunci când ești în
suferință; și atâta timp cât posezi acea persoană, nu trebuie să te gândești la
ea, deoarece în posesie nu există nici o perturbare...
Gândirea vine
atunci când sunt tulburat și este obligatoriu să fiu tulburat atâta timp cât
gândirea este cea pe care tu o numești iubire. Cu siguranță iubirea nu aparține
minții. Și pentru că lucrurile minții au umplut inimile noastre, nu avem iubire.
Lucrurile minții sunt gelozia, invidia, ambiția, dorința de a fi cineva, de a
atinge succesul. Aceste lucruri ale minții umplu inimile voastre și apoi
spuneți că iubiți, dar cum puteți iubi atunci când aveți toate aceste elemente
confuze în voi? Atunci când există fum, cum poate exista o flacără pură?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu